4.22.2024

Egalitate după un meci frumos.PETROLUL PLOIEȘTI-UTA 1-1

 


Petrolul și UTA au încheiat nedecis duelul de pe „Ilie Oană”, scor 1-1 după golurile marcate de către Gicu Grozav (11), respectiv Micovschi (83).

Judecând prin prisma impactului imediat din clasament, se poate spune că remiza dintre FC Petrolul și UTA nu e chiar cel mai rău rezultat posibil. Asta pentru că, una peste alta, punctul obținut duce la cinci distanța dintre echipa noastră și următoarele două formații, FC Voluntari și Politehnica Iași, cea din urmă ocupând și primul loc de baraj, acum, când au mai rămas patru etape până la finalul sezonului și, încă, multe meciuri directe între echipele din subsolul ierarhiei.

Pe de altă parte, totuși, rămâne gustul amar al faptului că s-a ratat, de puțin, o victorie ce a părut a fi la îndemână. „Lupii” au condus vreme de peste 70 de minute pe tabela de marcaj, iar cele două puncte rămase, în cele din urmă, ale nimănui, dacă ar fi fost contabilizate în linia de clasament a Petrolului, ar fi însemnat, practic, eliberarea de orice fel de emoții pe acest final de campionat, dar și deschiderea unui culoar favorabil către zona de vârf din play-out.

În același timp, rezultatul a părut echitabil după modul în care s-au derulat ostilitățile pe „Ilie Oană”. Trupa lui Rednic a „furat” prim-planul cu câteva ocazii mari, dar e foarte probabil ca eventualele reușite ale lui Omondi (9) sau Tudorie (89) să nu fi trecut de analiza VAR, din cauza unor poziții de ofsaid, în situația în care mingea ar fi atins plasa. La fel cum nu a făcut-o nici golul superb al lui Omondi (55), pentru că Luckassen, cu câteva secunde înainte, jucase balonul cu mâna!

În schimb, formația lui Balint a fost pragmatică în prima parte, deschizând scorul în urma unei acțiuni „marca” Gicu Grozav (12 – șut de la 20 de metri, cu stângul, lângă bara din stânga lui Iacob), dar nu și după pauză, atunci când ar fi putut „ucide” meciul la situațiile mari ale lui Musi (70) și Ișfan (74). Nu a făcut-o și UTA a profitat, egalând prin Micovschi cu șapte minute înainte de final, așa că s-a terminat până la urmă nedecis, un rezultat care îndeamnă, în continuare, la multă prudență și la fel de mult echilibru în tratarea meciurilor viitoare.

Săptămâna cu trei jocuri continuă cu confruntarea de joi, de la Sibiu (ora 19.00), pentru ca lunea viitoare „lupii” să se întoarcă pe „Ilie Oană”, pentru duelul cu una dintre formațiile aflate în mare suferință, FC Botoșani (17.30).

Foto: Răzvan Păsărică.

FC Petrolul – UTA Arad 1-1 (1-0)

Marcatori: Grozav (11)/Micovschi (83).

FC Petrolul: Zima – Hanca, Papp, Hanca, Țicu (cpt) – Jyry (87 Dumitriu), Seto – Musi (87 Răducan), Jair (67 Ișfan), Grozav (76 Garutti) – Irobiso (67 Berisha). Antrenor: Laszlo Balint.

UTA: Iacob (cpt) – Căpușă, Conte, Stolnik, Diogo Costa (84 Michael) – Omondi, De Freitas (74 Tudorie), P. Mihai (74 Vulturar), Micovschi (90+2 R. Pop) – Imoh (74 Almeida), Luckassen. Antrenor: Mircea Rednic.

Cartonaș galbene: Seto (42).

Au arbitrat: Horia Mladinovici – Mihai Marica și Mircea Orbuleț.

Rezervă: Valentin Naidin.

Arbitru VAR: Sorin Costreie.

Arbitru AVAR: Mihăiță Necula.

Observatori: Ștefan Popa și Eduard Dumitrescu.

https://fcpetrolul.ro/fc-petrolul-uta-arad-1-1-punct-cu-punct-pas-cu-pas/







Echipa infO(1)Robotics organizează un Egg Hunt la Sala Sporturilor Ploiești, dedicat Sărbătorilor Pascale

 

Suntem încântați să vă aducem la cunoștință că în data de 2 mai 2024, echipa infO(1)Robotics organizează un Egg Hunt la Sala Sporturilor Ploiești, dedicat Sărbătorilor Pascale. Evenimentul este dedicat tuturor celor care vor să participe, fie copii, tineri, părinți și bunici.
Scopul acestui eveniment este să ne distrăm împreună rezolvând diferite provocări și să ne facem prieteni noi. Echipele vor fi alcătuite din 3 persoane, iar primele 3 echipe care ajung la linia de finish castiga premii surpriză.
Pentru a participa, participanții se pot înscrie pe următorul link: 
https://forms.gle/a1YYraUSYUpWCVxQ8
Comunicat:Echipa infO(1)Robotics 

Expoziția temporară „100 de ani ani de istorie reflectată în oracole și caiete de amintiri”


Sub egida Consiliului Județean Prahova, Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova în parteneriat cu Asociația „Muzeul Jucăriilor” București și Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău, organizează miercuri, 24 aprilie 2024, de la ora 11, la sediul din Ploiești, strada Toma Caragiu, nr. 10, vernisajul expoziției temporare „100 de ani de istorie reflectată în oracole și caiete de amintiri”.

Vernisată prima dată în 18 noiembrie 2021, la sediul central al Complexului Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău, expoziția itinerantă cuprinde oracole, caiete de amintiri din perioada anilor 1880-1980 precum și alte obiecte care fac parte din colecția particulară a Asociației „Muzeul Jucăriilor” București.

Comunicat:Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova 

Pe 28 aprilie, Ploiești Shopping City găzduiește la Cinema City o proiecție specială a documentarului NASTY, în prezența echipei de producție

 

NASTY, documentarul savuros despre viața și cariera legendarului Ilie Năstase, a ajuns la Ploiești Shopping City, iar pe 28 aprilie, ploieștenii vor avea ocazia de a-i cunoaște pe membrii echipei de producție a documentarului, în cadrul unei proiecții speciale.
NASTY aduce în prim plan momente memorabile din cariera lui Năstase și include interviuri cu alți titani ai tenisului, precum Rafael Nadal, Björn Borg și Nadia Comăneci.
Proiecție NASTY în prezența echipei
Turneul național de promovare, organizat de Transilvania Film și Cinema City, va include proiecții speciale în diverse orașe din țară, inclusiv Ploiești.
Astfel, duminică, 28 aprilie, de la ora 19:00, ploieștenii sunt invitați la o vizionare specială în prezența echipei, la Cinema City din Ploiești Shopping City. Publicul va avea ocazia să discute, după film, cu regizorii Tudor Giurgiu, Cristian Pascariu sauTudor D. Popescu. Biletele sunt disponibile AICI.
Ilie Năstase a dominat scena tenisului românesc și mondial în anii '70. Pe lângă talentul pur, el s-a impus printr-un stil de joc electrizant, iar personalitatea sa excentrică și temperamentul vulcanic, adesea controversat, i-au adus o faimă aparte. Showman prin excelență, Mr. Nice'n'Nasty a revoluționat sportul alb cu aplombul unui veritabil rockstar.
Documentarul NASTY reușește să surprindă esența lui Ilie Năstase, unul dintre cei mai carismatici și controversați sportivi ai tuturor timpurilor, și să ilustreze impactul său asupra tenisului mondial. Cu imagini de arhivă remarcabile și interviuri exclusive cu mari nume ale tenisului, documentarul este o incursiune emoționantă într-o viață dedicată sportului și pasiunii.
Mai multe detalii sunt disponibile pe ploiestishoppingcity.ro


Rezultatele obţinute de sportivii clubului în ultima săptămână


Baschet

Luni, 15 aprilie, ora 18:00, LNBM - Getica 95, Play-out, Meciul 3, Sala „Olimpia”

CSM Petrolul Ploieşti - SCM Timişoara 83-79 (18-21, 23-17, 16-19, 26-22)

Miercuri, 17 aprilie, ora 18:00, LNBM - Getica 95, Play-out, Meciul 4, Sala „Olimpia”

CSM Petrolul Ploieşti - SCM Timişoara 85-87 (25-18, 15-23, 15-19, 20-15, 10-12), d.p.

Vineri-sâmbătă, 19-20 aprilie, Juniori U14, Turneul Final B, Târgovişte

Faza grupelor

CS Axiopolis Cernavodă - CSM Petrolul Ploieşti 42-87 (3-13, 10-24, 14-18, 3-32)

CSM Petrolul Ploieşti - CSŞ Tulcea 63-45 (18-11, 5-8, 22-18, 18-8)

CS Vâlcea 1924 - CSM Petrolul Ploieşti 54-66 (7-21, 9-12, 10-16, 28-17)

Semifinală

CSM Petrolul Ploieşti - CS BBB Raptors Bucureşti 61-56 (13-17, 23-9, 10-11, 15-19)

Finală

CSM Petrolul Ploieşti - FC Argeş Piteşti 57-31 (12-4, 20-4, 16-17, 9-6)

Vineri, 19 aprilie, ora 13:00, Junioare U18, Faza I, Etapa a 10-a (restanţă)

ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe - CSM Ploieşti 69-72 (26-21, 14-19, 12-14, 17-18)

Sâmbătă-luni, 20-22 aprilie, Juniori U18, Faza Semifinală, Grupa 1, Sala „Mihai Viteazul”

CSM Petrolul Ploieşti - LPS Târgu Mureş 86-71 (23-14, 24-19, 15-18, 24-20)

CSA Steaua Bucureşti - CSM Petrolul Ploieşti 72-68 (18-22, 20-18, 18-19, 16-9)

CSM Petrolul Ploieşti - CSŞ Târgu Jiu 114-57 (30-9, 36-16, 24-15, 24-17)

CSM Petrolul Ploieşti s-a calificat la Turneul Final al campionatului.

Duminică, 21 aprilie, ora 20:00, Junioare U18, Faza I, Etapa a 14-a

ACS Dan Dacian Bucureşti - CSM Ploieşti 70-50


Handbal

Marţi, 16 aprilie, Ora 15:00, Junioare 2, Grupa Valoare 1, Etapa a 2-a

ACS Lucian Bute Galaţi - CSM Ploieşti 35-37 (12-20)

Miercuri-duminică, 17-21 aprilie, Juniori 1, Turneul Final, Piteşti/Mioveni

CSU din Suceava - CSM Ploieşti 47-28 (23-16)

CSM Ploieşti - SCM Politehnica Timişoara 36-30 (13-12)

CS Viitorul Piteşti - CSM Ploieşti 33-38 (10-17)

Semifinală

CSM Ploieşti - TEC Bucureşti 25-36 (12-17)

Finala mică

CSM Ploieşti - CS Dinamo Bucureşti 25-30 (11-11)

Miercuri, 17 aprilie, Ora 17:30, Junioare 1, Grupa Valoare 2, Etapa a 4-a, Sala Pantelimon

CSU Ştiinţa Bucureşti - CSM Ploieşti 50-32 (22-17)

Sâmbătă, 20 aprilie, Ora 17:30, Junioare 1, Grupa Valoare 2, Etapa a 5-a

CSM Bucureşti - CSM Ploieşti 64-28 (31-16)

Duminică, 21 aprilie,Ora 12:30, Junioare 2, Grupa Valoare 1, Etapa a 3-a, Sala „Olimpia”

CSM Ploieşti - CSM Galaţi 28-35 (12-14)

Fotbal

Sâmbătă, 20 aprilie, ora 12:00, Juniori U19, Play-out, Seria a 4-a, Etapa a 10-a

CSM Ploieşti - ACS NFC Arena Academy 5-0

Sâmbătă, 20 aprilie, ora 14:00, Juniori U17, Play-out, Seria a 4-a, Etapa a 10-a

CSM Ploieşti - CSM Alexandria 1-1

Sâmbătă, 20 aprilie, Ora 10:00, Juniori C, Play-off, Etapa a 2-a

CSM Ploieşti - ACS H.M. Junior Câmpina 0-0

Gimnastică ritmică

Vineri-duminică, Cupa Mondială de la Baku, Azerbaidjan

Sabina Enache a ocupat locul 31 la individual compus, din 53 de sportive.

Înot

Miercuri-duminică, 17-21 aprilie, Campionatul Naţional de Seniori, Tineret, Juniori I şi II, Otopeni

Briana Păun (14 ani) a devenit campioană naţională de seniori, tineret şi juniori în proba de 1500 de metri. Ea a obţinut alte 4 titluri de vicecampioană. Alte 6 medalii de bronz au fost cucerite de Andreea Radu.

Judo

Vineri-duminică, 19-21 aprilie, Finala Campionatelor Naţionale U15 şi U13, Arad

Sportivul Lucas Chighvaria a devenit campion naţional „U13” la categoria de greutate „-46 kg”, iar sportiva Clara Sonia Mare a devenit vicecampioană naţională „U15” la categoria de greutate „-44 kg”.

Şah

Joi-duminică, 11-21 aprilie, Campionatele Naţionale ale României pentru Copii şi Juniori la Şah Clasic, Rapid, Dezlegări şi Blitz, Eforie Nord

Sportivii de la CSM Ploieşti au ocupat un loc 4 (Alexandru Constantinoiu), un loc 5 (Melania Grigore), un loc 8 (Vladimir Boştină) şi un loc 9 (Ştefan Grigorescu), performanţe graţie cărora vor face parte din lotul naţional al României.

Mai multe detalii privind rezultatele sportivilor găsiţi pe www.csmploiesti.ro.


În această săptămână, sportivii clubului sunt implicaţi în următoarele competiţii:


Baschet

Miercuri, 24 aprilie, ora 18:00, LNBM - Getica 95, Play-out, Turul 2, Meciul 1, Sala „Olimpia”

CSM Petrolul Ploieşti - ABC Laguna Bucureşti

Vineri, 26 aprilie, ora 18:00, LNBM - Getica 95, Play-out, Turul 2, Meciul 2, Sala „Olimpia”

CSM Petrolul Ploieşti - ABC Laguna Bucureşti

Marţi, 23 aprilie, ora 13:30, Liga 1, Grupa Echipelor Satelit, Etapa a 25-a, Sala Olimpia

CSM Petrolul 2 Ploieşti - CS Vâlcea 1924 2 Râmnicu Vâlcea

Joi, 25 aprilie, Liga 1, Grupa Echipelor Satelit, Etapa a 20-a, Restanţă

CSM CSU 2 Oradea - CSM Petrolul 2 Ploieşti

Handbal

Miercuri, 24 aprilie, Juniori 2, Grupa Valoare 2, Etapa a 5-a

LPS Târgu Mureş - CSM Ploieşti

Sâmbătă, 27 aprilie, Junioare 1, Grupa Valoare 2, Etapa a 6-a

CSM Ploieşti - CS Rapid Bucureşti

Sâmbătă, 27 aprilie, Juniori 2, Grupa Valoare 2, Etapa a 6-a

ACS Avatar Braşov - CSM Ploieşti

Duminică, 28 aprilie, Junioare 2, Grupa Valoare 1, Etapa a 4-a

CSM Ploieşti - CSŞ Bacău

Sâmbătă, 27 aprilie, Junioare 3, Grupa Valoare 2, Etapa a 8-a

CSM Ploieşti - ACSO Viitorul Pantelimon

Fotbal

Luni, 22 aprilie, Ora 17:00, Juniori E, Seria Vest, Etapa a 18-a

CS Ariceştii Rahtivani - CSM Ploieşti

Marţi, 23 aprilie, Ora 20:30, Juniori C, Play-off, Etapa a 3-a

CSM Ploieşti - ACS Petrosport Ploieşti

Miercuri, 24 aprilie, ora 19:00, Juniori D, Seria a III-a, Etapa a 13-a

AS Şcoala de Fotbal Cătălin Cursaru - CSM Ploieşti

Vineri, 26 aprilie, Juniori E, Seria Vest, Etapa a 19-a

CSM Ploieşti - ACS Caraimanul Buşteni

Sâmbătă, 27 aprilie, Ora 10:00, Juniori D, Seria a III-a, Etapa a 14-a

CSM Ploieşti - ACS Petrosport Ploieşti

Judo

Sâmbătă, 27 aprilie, Finala Campionatului Naţional Universitar, Sibiu

Sâmbătă, 27 aprilie, Etapa Zonală a Campionatuluin Naţional Şcolar - Cadeţi „U18”, Ploieşti

Sâmbătă, 27 aprilie, Turneul Internaţional „Alina Dumitru” - U12, U14, U16, Chiajna



Ro2D2 pune Ploieștiul, Capitala Tineretului din România, pe harta mondială a performanțelor în robotică, marcând o componentă Internațională din programul Ploiești #LetsPLAY 2024

 


Comunicat de presă FJT PRAHOVA
Ro2D2 pune Ploieștiul, Capitala Tineretului din România, pe harta mondială a performanțelor în robotică, marcând o componentă Internațională din programul Ploiești #LetsPLAY 2024! 
Suntem onorați să anunțăm performanța extraordinară a echipei de robotică RO2D2 de la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Ploiești, la Campionatul Mondial de la Houston, America! RO2D2 a obținut 426 de puncte, un punctaj impresionant, la această competiție de anvergură mondială, distincțiile câștigate de aceștia la Houston fiind: 
- Vicecampioni Mondiali 
- Căpitani ai Alianței finaliste a Campionatului Mondial; 
- Căpitani ai Alianței câștigătoare a diviziei Ochoa; 
- Control Award Winner în cadrul diviziei Ochoa. 
Echipa de robotică s-a bucurat de sprijinul echipei Ploiești Capitala Tineretului din România 2024, Fundația Județeană pentru Tineret Prahova și Asociația Eurospirit, prin susținere financiară pentru experiența echipei la Houston, alocată de Consiliul Local și Primăria Municipiului Ploiești programului Ploiești Capitala Tineretului din România. 
Pe tot parcursul competiției, ne-am bucurat să fim alături de echipa de robotică prin promovare online pe rețelele de socializare în timp real și prin scrisori și mesaje de susținere. Suntem bucuroși să vedem că tinerii noștri ploieșteni sunt recunoscuți la nivel mondial și poartă cu mândrie steagul României peste ocean, iar noi suntem alături de ei, pentru a continua să strălucească și să inspire generațiile viitoare de tineri pasionați de tehnologie. 
Această realizare a adus Ploieștiul în atenția internațională, evidențiind excelența educațională și tehnologică din comunitatea noastră. 
Felicitări, RO2D2, pentru acest succes extraordinar! Suntem extrem de mândri de voi!
___________ 
Prin acest comunicat, dorim să ridicăm și un semn de exclamație (!!!) cu privire la personalitățile politice din comunitatea prahoveană, ca aceștia să nu își mai asume victoria echipei Ro2D2, fără să fi avut vreo contribuție sau să le fi oferit vreun sprijin tinerilor din Ploiești. Distinctiile câștigate de RO2D2 sunt rezultatul muncii tinerilor și mentorilor! Cerem respect pentru toate eforturile acestor tineri și să nu uităm că victoria, în primul rând, este a lor!
___________ 
Echipa Ploiești #LetsPLAY - Capitala Tineretului din România 2024 






Materiale pirotehnice descoperite de jandarmi la meciul dintre Petrolul Ploiești și UTA Arad

 

În data de 22.04.2024, Gruparea de Jandarmi Mobilă Ploiești a asigurat măsuri de ordine pe timpul desfășurării partidei de fotbal dintre echipele FC Petrolul Ploiești și UTA Arad,  la Stadionul "Ilie Oană" din Ploiești, cu începere de la ora 19.00, partidă considerată cu grad mediu de risc.
Pe timpul desfășurării manifestației sportive, în minutul 20, suporterii galeriei echipei gazdă - facțiunea Knot, dispuși în peluza a II-a a stadionului, sub pretextul celebrării unui moment important din istoria galeriei, au desfășurat un banner de mari dimensiuni, agreat de organizatorul jocului sportiv, la adăpostul căruia au aprins mai multe articole pirotehnice.
Pentru prevenirea izbucnirii unui incendiu și stoparea activității nelegale a suporterilor s-a intervenit cu o subunitate de jandarmi, care, în urma verificărilor efectuate, au depistat un suporter care avea asupra sa articole pirotehnice, precum  și mai multe asemenea obiecte abandonate în locul respectiv (peste 40 în total). 
Persoana în cauză a fost extrasă din galerie, fiindu-i întocmite acte de sesizare a organelor de cercetare penală pentru deținerea fără drept de materiale pirotehnice, sub regimul Legii nr. 126/1995. 
Aceasta a fost predată, împreună cu articolele pirotehnice, lucrătorilor de poliție din cadrul AESP din IPJ  Prahova pentru continuarea verificărilor.
Pe timpul intervenției nu s-a impus folosirea forței și a mijloacelor din dotare.
În același context, au mai fost aplicate mai multe sancțiuni contravenționale la regimul Legii nr. 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, în valoare totală de 10.900 lei. Două dintre acestea au fost date organizatorului și unui reprezentant al firmei de securitate, pentru neluare măsurilor de control specifice, în vederea împiedicării introducerii în stadion a materialelor interzise.
Nu au fost alte incidente de natură să pună în pericol siguranța publică la acest eveniment.
În continuare se fac verificări pentru identificarea tuturor celor care au încălcat normele legale în vigoare, în vederea luării măsurilor ce se impun.
Comunicat:Gruparea de Jandarmi Mobilă Ploiești



Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *